Ce Trebuie să Știi Înainte să Amenajezi o Baie Mică

Prioritatea numărul unu în momentul în care amenajăm o baie mică este să îmbinăm idealul cu realul. Pozele de pe Pinterest cu băi imense, lavoare cu chiuvete voluminoase și căzi de tip insulă nu reprezintă opțiuni de amenajare pentru o baie mică, de apartament. De aceea suntem nevoiți să ne adaptăm spațiului pe care îl avem la dispoziție, punând accent pe funcționalitate și oferind în același timp și o notă personală.


Din fericire, există nenumărate tips & tricks care vă pot ajuta în amenajarea unei băi mici. Citiți în continuare articolul pentru a afla care sunt cele mai importante dintre ele!


1. 25% e de ajuns


Amenajarea a doar 25% din totalul băii cu plăci decorative este suficient pentru un efect estetic surprinzător. Așadar, nu exagerați!


Optați pentru un singur perete cu placaje de decor. Puteți opta pentru clasicii biscuiți 10×10, dar sugestia noastră este să folosiți plăci cu o formă inedită și să creați un puzzle de forme și culori, oferind o notă de originalitate băii dumneavoastră.


Decorând un singur perete, veți putea pune în evidență elementul vostru preferat – fie oglinda suspendată cu ramă vintage sau panelul de duș într-o nuanță contrastantă.

Și totuși, dacă vă doriți ca pardoseala să fie piesa de rezistență a băii dumneavoastră, sfatul nostru este să păstrați pereții simpli. În caz contrar, se va produce o supraaglomerare de modele și nuanțe care pot obosi vizual, oferind impresia unui spațiu mult mai mic.

2. Fiți creativi

Ultimele trenduri în materie de amenajare a băilor mici propun alternative originale, special concepute pentru a rezista la un nivel mare de umiditate, pe care puteți sa le alegeți fără probleme chiar și pentru peretele dușului. Iată de ce opțiuni creative mai dispuneți:

Placajele cu un aspect cât mai natural – Optează pentru plăci între care se observă o diferență vizibilă de model, întrucât natura nu creează două pietre identice;

Faianța cu aspect de marmură sau piatră naturală;

Plăcile ceramice hexagonale care să ofere impresia fagurilor de miere;

Podeaua epoxidică – Mereu caldă – acesta e principalul atu al acestui tip de pardoseală. E o suprafață continuă, alcătuită dintr-un material termoizolant și hidroizolant, care se curăță foarte ușor și rezistă în timp.

Vopseaua decorativă – Pentru a oferi iluzia unei încăperi mai mari, albul ar fi alegerea potrivită pentru dumneavoastră, dar dacă vă definesc nuanțele închise, îndrăzniți! Combinându-le cu spoturi de lumină plasate strategic, veți obține un rezultat inedit. Și pentru a face tabloul complet… nu uitați de lumânările parfumate!

pereti vopsiti in nuante de negru si gri in baie

3. Valorificați fiecare centimetru


Optimizarea spațiului este o prioritate când vorbim despre decorarea unei băi de apartament.

Dușul walk-in este una dintre cele mai bune alegeri pe care le puteți face în acest sens. Iată de ce alternativele nu sunt la fel de fericite:

  • O cadă ocupă mult mai mult loc, oferind un aspect inestetic întregii încăperi. Da, înțelegem motivul pentru care ați opta pentru o cadă: băi lungi, reconfortante, perfecte după o zi de muncă. Însă luați în considerare următorul aspect: dat fiind faptul că spațiul este redus, nici cada nu va putea fi una de dimensiuni mari, astfel încât riscați să nu puteți profita de ea la maximum.
  • Cabinele de duș clasice nu sunt la fel de voluminoase precum căzile, dar tot ocupă un spațiu semnificativ din cauza ușilor glisante și a formei semicirculare.

Dușul walk-in reprezintă soluția acestor probleme. Neavând uși și cădiță, acest produs prezintă un paravan din sticlă securizată care face delimitarea între zona de duș și restul băii. Este foarte ușor de instalat, confortabil, util și modern.

dus walk in

Totuși există o condiție pe care încăperea trebuie să o întrunească: sistemul de scurgere al apei trebuie să fie bine realizat – prin canal clasic sau rigolă cu grătar. Important de menționat este și faptul că e necesară o pantă de câțiva milimetri pentru un proces eficient de scurgere, iar acest factor trebuie luat în considerare încă de la turnarea sapei și montarea gresiei.

Alternative pentru economisirea spațiului există și pentru restul obiectelor sanitare din baia dumneavoastră. Optați pentru un lavoar cu piedestal suspendat, vas de toaletă și bideu – la fel – suspendate deoarece sunt foarte practice. Pardoseala rămâne liberă, fiind ușor de curățat și întreținut, în timp ce piesele de mobilă pot fi instalate eficient în spații mici.

baie cu dus, vas de toaleta si bideu

Câștigul este atât la nivel organizațional, cât și estetic, astfel încât vă veți putea bucura de o baie spațioasă, aerisită cu un design minimalist și modern.

4. Unde depozitați lucrurile?

Fie că vorbim de produse pentru igienă personală, cosmetică sau pentru curățenia casei, o baie mică riscă să devină supraaglomerată dacă nu este bine organizată.

mobilier de baie

În primul rând, asigurați-vă că dotați baia doar cu lucrurile de care într-adevăr aveți nevoie. Mai apoi, sfatul nostru este să optați pentru un mobilier de dimensiuni reduse pentru a vă păstra ordine în lucruri – dulapurile inteligent compartimentate reprezintă alegerea perfectă în acest sens. De asemenea, puteți adăuga polițe pentru a avea la îndemână obiectele pe care le folosiți cel mai frecvent.

În al doilea rând, puteți alege un dulap înalt pentru a-l atașa pe perete. Acolo aveți posibilitatea de a depozita lucrurile mai voluminoase (prosoapele de baie).

Și nu uitați să spargeți monotonia alegând dulăpioarele în diferite culori. Astfel, rezultatul va fi unul original și modern.

5. Alegeți nuanțele perfecte!

Bineînțeles că și această alegere rămâne la latitudinea dumneavoastră, dar iată câteva propuneri de culori care vor complimenta o baie de dimensiuni reduse.

‣ Alb-negru – combinația ce nu dă greș niciodată

Nimic nu poate egala clasicul și bunul gust emanat de combinația alb-negru. Asocierea corpurilor sanitare albe cu pardoseala sau pereții contrastanți garantează stilul și oferă o notă de curățenie băii tale.

Dacă simțiți nevoia să spargeți cu ceva acest design sobru, optați pentru o tușă de roșu sau gri. Rezultatul va fi unul suprinzător!

‣ Bejurile – Rafinament și simplitate

Nuanțele deschise, asemenea bejului sau cremului, vor oferi impresia unei camere mult mai spațioase, deci nu ezitați să le alegeți în amenajarea băii dumneavoastră.

Să nu mai vorbim despre notele de rafinament și simplitate care vor fi observate de oricine vă va trece pragul.

Dacă sunteți o fire excentrică, combinați bejul cu piese de mobilier în nuanțe contrastante – roșu, mov sau maro reprezintă doar câteva dintre opțiunile dumneavoastră.

‣ Turcoazul și buna dispoziție

baie cu nuante de turcoaz

Atrageți numai energii pozitive într-o baie modernă, care îmbină turcoazul cu nuanțe de alb sau maro deschis!

Dacă sunteți o persoană veselă, care fuge de monotonie, fiți sigur/ă că o baie turcoaz vă va oferi buna dispoziție și relaxarea de care aveți nevoie după o zi de muncă.

‣ Verdele – reîntoarcerea la natură

Ce culoare poate fi mai potrivită pentru propria oază de relaxare decât… verdele? În combinație cu alb sau nuanțe mai deschise de verde, baia dumneavoastră va dobândi un aer curat, relaxant și revitalizant.

baie decorata cu nuante de verde

Concluzie

Sperăm că – citind acest articol – ideile noastre v-au ajutat în conturarea unui design perfect pentru baia dumneavoastră de dimensiuni reduse.

Și… nu uitați: 25% este suficient, optați pentru alternative originale, valorificați fiecare centimetru, organizați eficient mobilierul și alegeți culori care să vă complimenteze spațiul de care dispuneți!

Intrați acum pe www.e-baie.ro și creați-vă baia mult visată!