Top 5 idei practice de organizare a băii

Am folosit cu toții la un moment dat expresia: ,,Pe asta unde o mai pun? Nu e loc!”. Ei bine, dacă nici tu nu ai habar cum să îți organizezi baia astfel încât să ai mai mult spațiu de depozitare, atunci ai venit la țanc. Te ajutăm noi cu un top 5 idei practice de organizare a băii tale.

Să-ți organizezi baia și frumos, și practic e mai ușor decât ți-ai putea închipui.

Ai nevoie doar de un strop de inspirație și puțin timp liber să pui în aplicare aceste 5 idei. Nu în ultimul rând, ia-ți cu tine cheful de organizat o baie atât de mișto, încât prietenii tăi să te întrebe cine s-a ocupat, căci vor și ei la fel.

Întâi de toate, începem cu un mic truc.

Dacă ai o baie mică și vrei să păcălești vizual, adică să creezi iluzia de baie mai spațioasă, o metodă eficientă este de a folosi mult alb, culori foarte deschise. În acest fel, folosind, spre exemplu, gresie și faianță albă, baia ta va părea mult mai mare decât este, de fapt. Uite un exemplu de așa da și așa nu:

 

Nu uita, totuși, de o mică pată de culoare.

Dacă alegi să-ți amenajezi baia cu gresie și faianță albă,o mică pată de culoare este esențială. Nu vrei o baie ca în spital, așa-i? Atunci dă-i un strop de culoare.

Dacă ai o baie mică, nu alege o cadă mare.

Este deja știut faptul că cel mai voluminous punct al băii este cada, respectiv cabina de duș. Tocmai de aceea, dacă spațiul băii tale nu îți permite prea multe, nu te încumeta să alegi o cadă mare. Îți va îngreuna procesul de organizare, va fura spațiul ce este deja mic și nu vei avea nimic de câștigat. Optează pentru o cadă mai mică, potrivită spațiului, sau o cabină de duș pe colț. Vei vedea diferențe mari la aspect.

Renunță la perdeaua de duș.

Poate sună ciudat, însă perdeaua de duș este un accesoriu învechit. Dacă vrei protecție împotriva stropilor de apă, recomandarea noastră este montarea unui panou de sticlă. Va arăta mult mai clasic și va crea iluzia unui spațiu mai mare. Totodată este o soluție mult mai practică.

Indiferent de baie, obiectele personale îți vor da mereu bătăi de cap.

Cum le organizezi mai eficient? Mai simplu decât ai crede.

Poate nu realizezi, dar multă lume nici măcar nu observă cât spațiu util are, de fapt, o baie. Te-ai gândit vreodată că spațiul de deasupra ușii de la intrare poate fi folosit pentru depozitare? Cu niște polițe de baie mai mult decât ieftine, scapi de organizarea prosoapelor, a rezervelor de săpun și a hărtiei iginenice.

Apelează la multifuncționalitate.

Cum? Prin obiecte cu funcție dublă. Care sunt acestea și unde le amenajezi? Un pont este să foloseşti masca chiuvetei de baie ca spațiu de depozitare discret. De asemenea, poți folosi un dulap oglindă. Totodată, spațiul de deasupra closetului poate fi de mare ajutor în depozitarea obiectelor.

 

Să nu uităm nici de obiectele ei…

Știm deja că femeile au muuulte chestii de depozitat prin baie. De la cele mai mici pensule la cele mai voluminoase truse de machiaj. Avem o soluție și pentru asta. Cu doar câteva cutii de depozitare într-un stil clasic, din sticlă, la un preț avantajos, baia ta va avea un aspect mult mai plăcut, fără machiaje la tot pasul.

Sursa foto: pixabay.com